marți, 17 mai 2011

Profetiile de la Fatima si… Simeon Toko

 
Istoria aparitiilor  Fecioarei Maria este lunga si dificil de prezentat în doar câteva cuvinte. Pâna acum, ea a aparut de câteva sute de ori, mai ales în fata unor copii, dar si în fata unor reprezentanti ai marilor religii. Misiunea Fecioarei, judecând dupa mesajele sale, pare a fi aceea de a-i ajuta si de a-i preveni pe oameni în legatura cu un groaznic cataclism, ce urmeaza sa se produca. Cercetatorii considera ca motivele acestui cataclism, dincolo de aspectele sale terestre, sunt de natura spirituala, dovada fiind îndemnurile Fecioarei Maria la “dragoste si credinta”, singurele care ar mai avea puterea sa salveze oamenii din acest dezastru iminent.
 
În 1846, doi copii, Melanie Calvat si Maximin Giruad, din localitatea franceza La Salette, au povestit ca au “discutat” cu Fecioara Maria si ca ea era atât de îngrijorata de soarta care le este harazita oamenilor, încât a plâns în timp ce le vorbea. Descrierea sfârsitului omenirii a fost considerata de Suveranul Pontif al vremii atât de înspaimântatoare, încât el a decis ca acest mesaj sa nu fie adus la cunostinta oamenilor. Si astfel, profetia a devenit “secretul din La Salette”. Astazi, el este deja cunoscut si vi-l reamintim: “Dumnezeu va lovi Pamântul cum n-a mai facut-o pâna acum. Jale va fi pe capul pamântenilor. Dumnezeu îsi va manifesta puterea si îi va îngadui Sarpelui (fortelor infernale, demoniace si satanice) sa provoace neîntelegeri între oameni. Certurile se vor tine lant, chiar si în mijlocul familiilor, si nimeni nu va scapa de influenta nefasta a raului. Razboaie sângeroase, foamete, epidemii si cumplite boli infectioase vor nimici o buna parte din oameni. Lucifer, împreuna cu un numar foarte mare de demoni, va veni din Iad. Pamântul va fi lovit de calamitati de tot felul”.
 
În anul 1860, prin mesajul catre Theresa Steindel, o calugarita din Australia, Fecioara si-a completat descrierea, spunând ca: “O boala cumplita, nevindecabila, îi va lovi pe oameni si îi va lasa fara aparare. Radiatiile venite de sus vor acoperi lumea de flacari”.
 
Dupa înca 16 ani, o calugarita carmelita din Palestina a receptionat înca o informatie: “Vor fi trei zile de întuneric complet, si în acest rastimp, trei patrimi dintre oameni vor disparea”.
Totusi, cel mai înspaimântator mesaj a fost considerat cel din 1917, când Fecioara a aparut de sapte ori si le-a vorbit unor copii pastori, în apropierea localitatii Fatima, din Italia.
 
Mesajul ei, de la a treia aparitie, contine descrieri apocaliptice atât de terifiante, încât nici macar acum Vaticanul nu si-a dat acordul pentru dezvaluirea acestui teribil secret. Ultima supravietuitoare dintre cei trei copii de atunci, sora Lucia, care a trait în manastire dupa ultima întâlnire cu Fecioara, i-a spus însa unui preot ca profetia secreta de la Fatima reprezinta doar garantia ca sfârsitul lumii este aproape si ca aceasta este ULTIMA epoca în care oamenii se mai pot salva. Cei care nu se vor mântui acum vor avea foarte mult de suferit dupa aceea.
 
Mai recent, în anul 1973, la o manastire din Akita, Japonia, calugarita Agnes Sasagawa a vazut-o si ea pe Fecioara Maria. Mesajul pe care l-a primit de la Sfânta Fecioara cuprinde o alta precizare: “Multe natiuni vor fi distruse… focul va cadea din ceruri, si o mare parte a omenirii va fi anihilata. Cei care vor supravietui îi vor invidia pe cei care au murit înca de la început, pentru ca ei vor avea de înfruntat o disperare mai grea decât moartea”.
 
Si, în fine, chiar în anul 2009, preotul catolic Stefano Gobbi a primit un avertisment explicit, considerat a fi cel din urma mesaj al Sfintei Fecioare. Dupa opinia cercetatorului Thomas W. Petrisko, aceasta ultima comunicare a Fecioarei este si cea mai completa si le include, practic, pe toate cele anterioare ei, inclusiv profetia secreta de la Fatima!
 
Va prezentam traducerea integrala a acestui mesaj, asa cum a fost el reprodus în cartea autorului american, “Profetiile de la Fatima”:
 
“Am coborât din Ceruri ca sa va dezvalui toate marile secrete si sa va pregatesc pentru ceea ce veti îndura în scopul purificarii întregului Pamânt. Satan si-a instalat deja regatul în aceasta lume. El este stapân peste voi si se bucura de victoria pe care a obtinut-o atât de usor.
 
Fortele care stabilesc evenimentele ce vor urma, în conformitate cu planurile perverse ale Raului, tin de puterile întunecate ale demonilor. Ei au reusit sa determine umanitatea sa traiasca fara credinta si au împrastiat peste tot otrava îndoielii. Au construit noi idoli, în fata carora oamenii, prostiti, se înclina neputinciosi: PLACEREA pentru tot ceea ce este grosier si inferior, BANII, ORGOLIUL, NECURATENIA, DORINTA DE A DOMINA alti oameni si NEÎNCREDEREA în forta pe care Dumnezeu a sadit-o în ei.
 
Satan a fost conducatorul necontestat al omenirii în acest ultim secol si a reusit sa-i faca pe oameni sa se îndeparteze de ADEVAR, sa-i lipseasca de puterea purificatoare a DRAGOSTEI. El a împrastiat discordia si ura între oameni, legitimând imoralitatea si slabiciunea, divortul, avortul si obscenitatea. Razboaiele nu au încetat nici o clipa si s-au multiplicat mereu. Oamenii traiesc acum într-o lume sfâsiata de conflicte si ura, dar razboiul cel mare, care va distruge tari si natiuni întregi, abia începe. Când el va înceta, nimeni nu va fi victorios. Marea judecata a venit pentru toti oamenii.
 
Biserica îsi va asculta prohodul. Anticristul va patrunde în templul lui Dumnezeu si se va aseza pe tronul Acestuia si va fi adorat ca si cum ar fi Acesta. Putini sunt cei care nu se vor lasa pacaliti, si aceia vor fi supusi la mari persecutii.
 
Sunt si vor aparea în continuare o multime de falsi învatatori printre oameni. Ei vor încerca sa-i convinga pe semenii lor ca minciuna este adevar, si fapta lor îi va situa împotriva lui Dumnezeu. Multi îi vor asculta si vor aluneca pe un drum gresit.
 
Natiunile se vor ridica una împotriva alteia, si regatele unul împotriva altuia. Vor fi epidemii, oamenii vor saraci si vor suferi de foame, iar inundatiile si cutremurele vor distruge tot ceea ce fiintele umane au construit pâna acum. Si aceste dezastre vor fi doar începutul suferintelor care îi asteapta. Soarele se va întuneca, si nici luna nu va mai trimite razele ei pe Pamânt. Stelele vor cadea de pe cer. Atunci se va manifesta Anticristul.
 
Am venit si te-am chemat ca sa fac din tine vocea Cuvântului Meu. Oamenii trebuie sa-si deschida inimile catre dragoste si lumina, sa-si salveze sufletele în acest ultim refugiu al iubirii, singurul care le-a ramas accesibil. Numai înlaturând ura si înlocuind-o cu puterea purificatoare a iertarii si întelegerii, ei vor putea sa se protejeze de Anticrist si de demonii lui. Dumnezeu îi va salva pe cei care vor persevera în bine si pe cei care vor crede în puterea divina sadita pentru totdeauna de El în ei.”

Dar ce s-a intamplat la Fatima?
 
În 1917 la Fatima, în Portugalia s-a produs cel mai mare fenomen supranatural care s-a declansat în ultimele sute de ani pe aceasta planeta. El a fost observat de zeci de mii de oameni, marturiile legate de acesta fiind atât de numeroase si de similare încât contestarea producerii lui ar fi dincolo de cel mai elementar bun simt. Acest fenomen supranatural anticipeaza un cumplit eveniment catastrofal care este foarte posibil sa se produca pe planeta Pamânt, daca fiintele umane nu vor iesi din starea de rautate, larvaritate, perversitate si îndepartare de DUMNEZEU în care se complac. Cel de-al treilea secret ce a fost dezvalui de catre Fecioara Maria la Fatima are o importanta uriasa pentru umanitate si poate fi considerat (pe buna dreptate) ca fiind una dintre cele mai zguduitoare profetii ce ne permit sa intuim ce s-ar putea produce pe aceasta planeta, fie în fatidicul an 2012, fie ulterior, în viitorul apropiat.
 
La ora actuala exista o multime de semne care arata cu claritate ca, pe an ce trece, balanta se înclina si mai mult în directia raului. Fecioara Maria a urmarit cu o impresionanta consecventa sa ne arate ca în viitorul apropiat ne vom confrunta, din nefericire si cu siguranta, cu anumite evenimente înspaimântatoare, catastrofale care vor fi inevitabile si care vor antrena nu numai umanitatea, ci si planeta Pamânt pe un fagas al distrugerii si al durerii, care ne asteapta ca o consecinta inevitabila a relelor si greselilor grave ce au fost savârsite aici pe Pamânt de cei rai si nesabuiti.
 
Analizând cu atentie profetia înspaimântatoare (cunoscuta sub numele de Cel de-al treilea secret de la Fatima) a Fecioarei Maria si privind retrospectiv fenomenul supranatural care a avut loc la Fatima în 1917, ne putem da seama în mod intuitiv ca tot ceea ce s-a petrecut acolo anticipeaza o cumplita eventualitate si, totodata, ne putem da seama ca depinde de noi ca aceasta profetie zguduitoare sa nu se împlineasca niciodata. Acest lucru este de altminteri întotdeauna motivul pentru care DUMNEZEU ne trimite, prin intermediul profetilor aceste avertismente cutremuratoare, pentru a realiza înainte de a fi prea târziu prapastia spre care ne îndreptam daca vom continua sa ne îndepartam de valorile divine si sa ne modificam fundamental atitudinea, pentru ca cei întelepti stiu întotdeauna ca DUMNEZEU doreste îndreptarea pacatosilor si nu distrugerea lor.

Primele aparitii ale Fecioarei Maria la Fatima
În primavara lui 1916, în locul numit La Loca du Cabeco, din Portugalia, Arhanghelul Mihail s-a aratat în fata a trei copii care erau cu oile la pascut: Lucia de Santos, în vârsta de 10 ani si cei doi veri ai sai, Jacinta, de 7 ani si Francisco, de 10 ani, toti trei provenind dintr-o familie de tarani sarmani si analfabeti. Conform spuselor lor, acest „înger al pacii” avea ca misiune sa îi pregateasca pentru venirea Fecioarei Maria.
Anul urmator a marcat începutul unei lungi serii de viziuni dumnezeiesti, care s-a întins de pe 13 mai pâna pe 13 octombrie. Duminica, 13 mai 1917, de sarbatoarea Înaltarii, în timp ce acesti trei copii erau cu oile la pascut aproape de satul Fatima, situat în dioceza Leiria, privirile le-au fost atrase de stralucirea intensa care lumina cerul. În fata unui arbore se afla o „frumoasa Doamna”, învesmântata într-o capa de un alb stralucitor si tinând mataniile pentru rugaciune în mâna. „Nu va temeti”, le-a spus ea, „sunt coborâta din Ceruri [...]. Am venit la voi ca sa va spun sa veniti aici sase luni la rând, în zilele de 13, la aceasta ora. Mai târziu va voi spune cine sunt si ce doresc”. Si a adaugat: „Rugati-va în fiecare zi pentru pacea lumii si pentru sfârsitul razboiului”.
Dupa o luna, în ziua a treisprezecea, la ora stabilita, copiii au venit în acelasi loc, însotiti, de data aceasta, de aproximativ o suta de tarani. Catre prânz, un mic nor luminos a coborât din cer si a plutit la o înaltime de câtiva metri. Dintre cei prezenti, doar copiii au putut s-o vada pe Doamna. Aceasta s-a adresat fetitei cu numele Lucia: „Îi voi lua în curând la cer pe Jacinta si pe Francisco, însa tu vei mai ramâne o vreme aici. Iisus vrea sa Îl servesti, pentru ca oamenii sa ma cunoasca si sa ma iubeasca”. Profetia s-a îndeplinit, caci Francisco a murit la vârsta de zece ani, pe 4 aprilie 1919, iar Jacinta, pe 20 februarie 1920, la vârsta de noua ani; Lucia a trait aproape o suta de ani, fiind cea care a facut cunoscute ulterior profetiile Fecioarei.

Profetiile de la Fatima
Pe 13 iulie 1917, mii de oameni s-au prezentat împreuna cu cei trei copiii la locul stabilit. Lucia i-a cerut Doamnei sa faca un miracol, astfel încât toata lumea sa creada, iar aceasta a spus ca „în octombrie, va spune cine este si ce doreste si va face un miracol pentru ca toti sa creada”. Cu ocazia celei de-a treia aparitii, Fecioara Maria le-a facut cunoscute trei profetii. Doua dintre acestea au fost divulgate integral abia în 1942, cel de-al treilea trebuind sa fie facut cunoscut, conform vointei Sfintei Fecioare, abia în anul 1960.
Lucia scrie în august 1941 textul revelatiilor cunoscute ca primele doua secrete de la Fatima: „Stapâna noastra, Fecioara Maria, ne-a aratat o imensa mare de foc, care parea ca se afla sub pamânt, unde, cuprinsi de acest foc, se puteau vedea demonii si sufletele chinuite, având aparenta unui jar translucid, negru sau mai închis la culoare si care avea forme umane. Sufletele erau vânturate prin acest incendiu, ridicate chiar de flacarile care ieseau din ele însele, iscând nori de fum. Ele cadeau apoi din nou, în toate partile, precum zboara si cad scânteile în incendiile foarte puternice, parând lipsite de greutate si de echilibru, scotând urlete si gemete de durere si de disperare înspaimântatoare si terifiante. Demonii se distingeau prin formele lor oribile si dezgustatoare de fiare nemaivazute si înspaimântatoare, negre si translucide.
Aceasta viziune nu a durat decât o clipa, gratie bunei noastre Mame din Cer, care ne-a prevenit înainte, promitându-ne totodata ca ne va duce cu ea în Cer. Altfel, cred ca am fi murit de frica si de groaza. Apoi, am ridicat ochii spre Fecioara Maria, care ne-a spus cu bunatate si tristete: «Ati vazut infernul în care merg sufletele sarmanilor pacatosi. Pentru a-i scapa de toate acestea, DUMNEZEU a stabilit în aceasta lume o modalitate de salvare ce implica daruirea lor totala si neconditionata catre INIMA SA ABSOLUTA SI IMACULATA. Daca se va face ce o sa va spun, multe suflete vor fi mântuite si vom trai în pace. Razboiul se va sfârsi. Dar daca oamenii nu vor înceta sa-l mânieze pe DUMNEZEU, în timpul pontificatului Papei Pius XI va începe un alt razboi, si mai cumplit.
Când veti vedea ca noaptea este iluminata de o lumina misterioasa si necunoscuta, sa stiti ca acesta este marele semn pe care DUMNEZEU vi-l da, anuntând prin aceasta ca El va pedepsi pentru crimele ei lumea, prin razboi, prin foamete si prin persecutarea Bisericii si a Sfântului Parinte.
Pentru a împiedica acest razboi, cer ca Rusia sa fie consacrata INIMII ABSOLUTE SI IMACULATE A LUI DUMNEZEU si sa fie realizat un act reparatoriu constând din participarea la împartasaniile primelor sâmbete pentru a i se ierta pacatele. Daca mi se îndeplineste cererea, atunci Rusia se va reconverti si va fi pace; daca nu, Rusia îsi va raspândi greselile în întreaga lume, provocând razboaie si aducând persecutii Bisericii.
Cei buni vor fi martirizati, Sfântul Parinte va suferi mult, iar unele popoare vor fi nimicite. În cele din urma, INIMA ABSOLUTA SI IMACULATA A LUI DUMNEZEU va triumfa. Sfântul Parinte îmi va consacra Rusia spre ocrotire, aceasta se va converti, iar lumii i se va acorda o vreme de pace.»”
 
Primele doua profetii s-au împlinit
Asadar, cele doua secrete se refereau la sfârsitul Primului Razboi Mondial, respectiv izbucnirea celui de-al Doilea.
 
Profetiile s-au adeverit întocmai:
1) primul Razboi Mondial s-a terminat la scurt timp dupa aceea, în 1918, desi la momentul respectiv se derula debarcarea aliatilor, Europa fiind atunci în plin razboi;
2) sub pontificatul lui Pius al XI-lea, a avut loc al Doilea Razboi Mondial, care a fost înca si mai sângeros. Începutul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost marcat de aparitia pe cer a unei lumini neobisnuite, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 1938, o lumina rosie, stranie a aparut pe cer, care s-a vazut în întreaga Europa, în Canada, Africa si chiar în Asia, terorizând unele popoare si încântând pe altele. Astronomii au fost surprinsi si au stabilit ca „fenomenul” s-a produs la o înaltime de 700 km si pe o lungime de 500.000 km. New York Times, în editia din 26 ianuarie 1938, preciza: „Aurora boreala, care este rar vazuta în Europa de est sau de vest, a declansat spaima noaptea trecuta în Portugalia si Austria; în timp ce mii de englezi alergau minunându-se pe strazi, lumina rosie dadea impresia ca Londra este în flacari. Au fost chemati pompierii din Windsor. Aceste lumini au fost vazute în Italia, Spania si pâna la Gilbraltar”;
3) Rusia si-a propagat ideile gresite, provocând razboaie si persecutând Biserica, martirizând oameni si distrugând popoare. Copiii nici macar nu stiau, la vârsta lor, despre ce este vorba; ei credeau ca Rusia este o vrajitoare rea. Responsabilitatea le revenea însa oamenilor mari, mai ales clericilor si în mod direct Papei, care ar fi trebuit sa urmeze îndemnul Fecioarei Maria, lucru care însa nu s-a petrecut nici pâna azi. Conform spuselor maicii Lucia, doar Papa Pius al XII-lea ,,a consacrat Rusia în data de 31 octombrie 1942, însa nu a facut-o în acord cu toti episcopii din lume” („Marturia maicii Lucia”, Éditions Chalet, 1998).
4) Pacea a revenit în lume.

 
Miracolul din 13 octombrie 1917
Pe data de 13 octombrie 1917, la sase luni de la prima aparitie, aproximativ 70.000 de oameni au înfruntat mlastinile pentru a ajunge pe dealul Cova di Iria, unde aveau loc aparitiile, pe o ploaie torentiala. În jurul orei 10 dimineata, participantii au remarcat o coloana de fum ridicându-se deasupra capetelor celor trei copii si disparând. Fenomenul s-a petrecut de trei ori. Lucia le-a cerut credinciosilor sa îsi închida umbrelele pentru a se putea ruga si sa fie cât mai atenti la aparitia Fecioarei.
 
Aceasta aparu si i se prezenta copilei ca fiind Sfânta Maica a Rozariului, cerându-i totodata sa construiasca o capela în numele Sau. Mai adauga: „Continuati sa va rugati si sa ma chemati în fiecare zi. Daca poporul se caieste, razboiul se va termina. Sa nu Îl suparam si mai tare pe Domnul nostru!”. Apoi îi spuse Luciei sa „vindece mai multi bolnavi si sa converteasca pacatosii”. Dupa aceea s-a ridicat la ceruri, iar ploaia a încetat. În acel moment, Lucia le-a spus oamenilor sa priveasca Soarele. Acesta a fost vazut ca un astru stralucitor de culoarea argintului mat, putând fi privit fara senzatia de orbire. În momentul în care astrul a început sa se învârta, producând o jerba multicolora, cei prezenti, înspaimântati, au crezut ca Soarele se va pravali peste ei. Acesta se misca tot mai vertiginos, schimbându-si brusc directia, precum o roata de foc si a coborât aproape de pamânt de trei ori la rând în decursul unui sfert de ora, schimbându-si culorile de fiecare data.
Acest miracol s-a produs de trei ori, de fiecare data cu o miscare de rotatie si mai rapida. Lumina a devenit din ce în ce mai stralucitoare si mai colorata. Cei prezenti au spus ca au vazut raze galbene, verzi, albastre, rosii… Spectacolul a durat mai putin de un sfert de ora, dar, în tot acest timp, care le-a parut multora dintre cei prezenti o eternitate, multimea a avut impresia foarte vie ca Soarele se va desprinde de pe cer si se va pravali peste oameni. Unii au îngenuncheat pentru a se ruga, altii au strigat înspaimântati. Pierre Jovanovic semnaleaza un element interesant: leoarca de apa dupa ploaia torentiala de dimineata, hainele oamenilor s-au uscat instantaneu în acele momente. Entuziasmul a fost apoi indescriptibil.
Aerul a devenit violet si apoi galben. Multimea tipa de spaima, iar în câteva momente, totul a revenit la normal. Fecioara a reaparut, de data aceasta însotita de Sfântul Iosif, de pruncul Iisus, binecuvântând lumea si facând cu mâna gestul crucii.

Zeci de mii de marturii incontestabile
Acest Soare cazator a fost vazut pe o raza de 50-60 de kilometri în jurul Fatimei. Cum se explica aceasta anomalie solara complet suprarealista, din moment ce Soarele s-a aflat în tot acest timp la locul sau, pe cer, pe toata durata evenimentului?
Putem afla unele raspunsuri din captivanta carte a lui Pierre Jovanovic, „Maica Domnului a Apocalipsei sau al treilea secret de la Fatima“, aparuta la editura Le jardin des Livres. Dupa ce a realizat, în stilul sau caracteristic, o ancheta foarte minutioasa, s-a convertit la cultul Fecioarei Maria. În opinia lui Jovanovic, ipostaza Fecioarei care a facut miracolul de la Fatima, pe 13 octombrie 1917, ar fi trebuit sa fie numita „Fecioara Apocalipsei”, întrucât toti cei prezenti au crezut ca traiesc „sfârsitul lumii”.
Zeci de mii de persoane au depus marturie ca au asistat la producerea efectiva a fenomenului, respingând orice posibilitate de frauda, de trucaj, de înselatorie, de anomalie climaterica, fara ca totusi sa poata sa explice într-un mod logic ceea ce s-a petrecut. Cei prezenti au spus ca nu este vorba despre un fenomen astronomic cunoscut. Niciun observator astronomic nu a consemnat ceva neobisnuit în acea zi. Dupa producerea acestui eveniment miraculos, reactiile au fost diverse. Multi sceptici s-au convertit instantaneu.
Chiar daca am pune sub semnul îndoielii marturiile acestor trei copii, considerându-i influentabili, simpli si lipsiti de educatie, nu putem considera, în schimb, ca cele 70.000 de persoane, credincioase sau nu, care au fost prezente pe 13 octombrie 1917 la acel „dans” al Soarelui, erau toate mincinoase sau nebune.
Iata ce a consemnat Avelino de Almeida, trimisul special al revistei O Seculo, în articolul sau: „Sub ochii multimii uluite [...] Soarele a început sa tremure, apoi sa faca miscari în afara oricarei legi cosmice. Dupa spusele oamenilor, Soarele a «dansat» pur si simplu.” Un alt martor ocular povesteste ca oamenii au fost atât de impresionati, încât au îngenuncheat instinctiv pe pamântul umed.
„Dintr-odata, ploaia s-a oprit si norii opaci de dimineata s-au risipit. Soarele a aparut la zenit ca un disc de argint. Dintr-o data, a început sa se învârta ca o roata de foc, proiectând în toate directiile jerbe de lumina a caror culoare s-a schimbat de mai multe ori. Raze galbene, rosii, verzi, albastre etc. colorau norii, copacii, dealurile dând un aspect straniu peisajului si acestei naturi, transformate în acest mod nemaivazut de catre Creatorul sau. Dupa câteva minute, astrul s-a oprit, radiind o lumina ce nu deranja ochii; apoi si-a reluat dansul acesta stupefiant.
Acest fenomen s-a repetat de trei ori, si de fiecare data cu o miscare si mai rapida, cu o lumina si mai puternica si mai colorata. Si în cele 12 minute cât a durat acest spectacol impresionant, multimea a ramas în suspans, urmarind cu gura cascata acest fenomen dramatic si captivant, care s-a putut vedea pe o raza de 60 km. Apoi spectatorii au avut impresia ca Soarele s-a desprins de pe firmament si s-a pravalit asupra lor.
Un strigat puternic a izbucnit, în acelasi timp, din toate piepturile. Unele persoane au îngenuncheat, altele au tipat, altele au început sa se roage cu voce tare… totusi, Soarele si-a încetat prabusirea si s-a întors încet la locul sau. Nu mai erau nori, cerul era limpede, de un albastru azuriu. Întreaga multime s-a ridicat si a rostit Crezul. Hainele oamenilor, complet udate de ploaie cu o doar o clipa înainte, s-au uscat instantaneu. Starea de entuziasm a oamenilor a fost apoi de nedescris.” („Stigmatizati si viziuni divine”, Sanchez Ventura y Pascal, NEL, Paris, 1970)

 
Cel mai mare miracol crestin al tuturor timpurilor
Citind sute si sute de marturii adunate atunci, devine evident faptul ca în acea zi s-a petrecut ceva absolut extraordinar, unic, supranatural, care depaseste orice explicatie stiintifica, fie ea de domeniul opticii, gravitatiei, al cosmologiei, sau meteorologiei. Clasica lumina a zilei, care a trecut de la albastru la roz si de la galben la verde este deja inexplicabila în sine, fara a mai vorbi de Soarele care a dat tuturor impresia ca va cadea pe Pamânt. Si ceea ce multi uita sa mai spuna (dintr-o lipsa evidenta de corectitudine) este ca hainele ude ale celor 70.000 oameni au fost uscate într-o fractiune de secunda!
Joaquim Lourenco era copil când a vazut Soarele pravalindu-se asupra lui. Aspect foarte semnificativ, caci el nici nu se afla la Fatima, ci la Alburtiel, un târg îndepartat, ca si tânarul Abano
Barros, care se afla la 13 km de Fatima (!!!) în satucul Minde:
Lourenco: „Dintr-odata, pravalindu-se ca un bulgare de zapada, Soarele a parut ca se prabuseste peste noi, învârtindu se si coborând în zig-zag, amenintând Pamântul. Înspaimântat, am început sa alerg si sa ma ascund în multimea care plângea si astepta sfârsitul lumii în orice clipa.”
 
Barros: „Pazeam oile, când deodata, dinspre Fatima, am vazut Soarele cazând de pe cer. Am crezut ca este sfârsitul lumii.” Toate marturiile insista mai ales pe starea oamenilor înspaimântati, care plângeau, strigau si se vaicareau „murim, o sa murim”, înainte de a îngenunchea pentru a-si spune rugaciunea de pe urma, convinsi fiind ca traiesc momentul fatal „în timp ce Soarele se prabusea drept peste noi.”
 
Dar de ce ar fi ales Fecioara sa le arate tuturor aceasta cadere, aceasta miscare amenintatoare a Soarelui? Raspunsul se afla sub ochii nostri, dar nu ne place deloc: „multimea plângea si se astepta sa vina «sfârsitul lumii».”
Soarele „cazator” a fost vazut de la o distanta de 50 pâna la 60 km în jurul Fatimei. A fost cel mai mare miracol crestin al tuturor timpurilor. Potrivnicii supranaturalului nu pot sa mai invoce obisnuitul cliseu al „halucinatiei colective”, de care, de altfel, se servesc sistematic ori de câte ori li se ofera prilejul… dar cum se poate explica aceasta anomalie solara „suprarealista”? Este evident ca Soarele nu s-a miscat, altfel, întreaga planeta si-ar fi dat seama. Nu s-a semnalat niciun fenomen de natura cosmica (aureola boreala etc.).
De remarcat ca un fenomen identic a fost observat de catre Papa Pius al XII-lea, care a declarat ca, pe 30 octombrie 1950, în timp ce se plimba prin gradinile Vaticanului, a vazut cu proprii sai ochi cum „Soarele, care era destul de sus pe cer, i-a aparut ca un glob opac, galben, înconjurat de un halou luminos [...]. Acesta se rotea încet, deplasându-se de la stânga la dreapta si invers”. Acelasi fenomen s-a produs si a doua si a treia zi, când Papa a oficiat slujba cu ocazia Adormirii Maicii Domnului. Papa a mai adaugat ca: „De atunci, am încercat de mai multe ori si în alte zile, la aceeasi ora, sa privesc Soarele si sa vad daca fenomenul respectiv se mai repeta. Dar în zadar, Soarele stralucea atât de tare, încât nu putea fi privit”.

Al treilea secret de la Fatima
Fecioara i-a facut cunoscute Luciei si alte evenimente ce aveau sa se petreaca, dar interzicându-i sa le dezvaluie înainte de 1960. Aceste profetii facute sub pecetea secretului sunt ceea ce mai târziu a fost numit „Al treilea secret de la Fatima”.
 
Continutul lor a ramas departe de ochii publicului timp de 83 de ani, continuând sa fie tinut ascuns de catre Vatican din motive „strategice”. De altfel, papalitatea a facut eforturi sustinute timp de 40 de ani, pentru a preveni orice posibilitate a publicului de a ajunge la informatiile scrise de maica Lucia, de la sechestrarea ei în incinta mânastirii carmelite din Coimbra, Portugalia, unde si-a petrecut ultima perioada a vietii, la suspecta sigilare a chiliei sale imediat dupa moartea acesteia. Papa Ioan al XXIII-lea a refuzat sa o întâlneasca. Papa Paul al VI-lea a fost la Fatima, a vazut-o, dar a refuzat sa îi acorde o audienta, umilind-o în public cu formula: „du-te la episcopul tau!” Papa Ioan Paul I s-a întâlnit cu ea de mai multe ori.
Din pacate, institutia papala a facut ca cel de-al treilea secret sa ramâna secret cu orice pret. Profetiile teribile, se pare, la adresa viitorului bisericii catolice au facut ca Vaticanul, în loc sa catalizeze prevenirea nenorocirilor, prin dezvaluirea continutului profetiei, sa aiba un rol nefast, facând acest lucru mult mai dificil de realizat, paradoxal, tocmai din dorinta de a proteja, în viziunea lor, omenirea. Se stie ca Biserica, întotdeauna foarte rezervata atunci când se pune problema sa recunoasca oficial autenticitatea unui miracol, a lasat aceasta chestiune în grija teologului spaniol J. M. Alonso. Acesta a decedat pe 12 decembrie 1981, fara sa fi facut cunoscut rezultatul lungii, minutioasei si secretei sale analize. Ce interes ar avea Biserica sa nu faca publice concluziile propriei cercetari?
 
Astazi, se crede ca cea de-a treia profetie prezicea persecutarea Papei si distrugerea Bisericii catolice, însa, asa cum vom vedea, Pierre Jovanovic a dus si mai departe investigatia, revelându ne niste informatii care ne ar putea face parul maciuca!
 
Pe 15 octombrie 1963, un ziar din Stuttgart, Neues Europa, publica ceea ce ei considerau a fi adevaratul text al profetiei: „Si pentru Biserica va veni vremea celei mai grele încercari. Cardinalii nu se vor mai întelege cu cardinalii, iar episcopii nu se vor mai întelege cu episcopii. Satan se va plimba printre ei si schimbari importante se vor produce la Roma. Ceea ce este putred va cadea si va disparea pe veci. Biserica se va întuneca, iar lumea va tremura de spaima. Aceste vremuri vor veni atunci când niciun rege, împarat, cardinal sau episcop nu va sti, si cu toate acestea vremea va veni, caci va aduce pedeapsa, împlinindu-se astfel Voia Tatalui meu“. Acestea fiind spuse, întelegem mai bine pioasa tacere a Vaticanului, în ciuda dorintei Fecioarei Maria ca aceasta profetie sa fie facuta publica dupa 1960.
Papa Ioan Paul al II-lea a manifestat la început o mare devotiune fata de Fatima si fata de Fecioara Maria în ipostaza Sa de Maica Domnului de la Fatima. Astfel, el a propovaduit mesajul ei, care era „pocaiti-va pentru pacatele voastre si întoarceti-va la DUMNEZEU”, însa, în cele din urma el nu si-a mentinut atitudinea, sub pretextul ca mesajul secretului este foarte apocaliptic.
Acest lucru este într-un straniu dezacord cu dorinta divina a Fecioarei Maria exprimata clar prin intermediul vizionarei. Pentru a aduce la cunostinta credinciosilor aceasta profetie, ea s-a manifestat în alte aparitii si altor femei vizionare.

Alte aparitii ale Fecioarei Maria
Faimoasa stigmatizata italiana Teresa Musco scrie în jurnalul sau intim pe 3 ianuarie 1958, la vârsta de 8 ani, descriind o viziune a Fecioarei Maria: „Vreau sa îti spun ca lumea este pervertita. Am aparut în Portugalia, unde am lasat anumite mesaje, însa nimeni nu m-a ascultat. Am aparut la Lourdes, la
 
La Salette, însa foarte putine inimi s-au trezit din împietrirea lor [...].Acum îti voi vorbi despre cel de-al treilea secret pe care i l-am transmis Luciei, la Fatima [...].
Lumea se îndreapta catre un mare dezastru [...]. Focul si pucioasa vor cuprinde lumea. Apa oceanelor va deveni foc si aburi. Valuri înspumate se vor ridica, vor cuprinde Europa si totul se va transforma într-o lava de foc.
Milioane de oameni si de copii vor pieri în acest foc, iar cei putini care vor scapa vor invidia soarta celor morti, caci în orice directie vor privi, nu vor vedea decât sânge, morti si ruine, peste tot în lume.”
În Japonia, la data de 13 octombrie 1973, Fecioara îi spune Maicii Agnes: „daca oamenii nu se caiesc si nu se îndreapta, Tatal Ceresc va da o pedeapsa teribila întregii umanitati. Va fi o pedeapsa mai grea decât Potopul, o pedeapsa asa cum nu a mai fost niciodata: un foc va coborî din ceruri si va ucide o mare parte din omenire, atât pe cei buni, cât si pe cei rai, si nu îi va scuti nici pe preoti, nici pe credinciosi. Supravietuitorii vor fi atât de dezolati, încât îi vor invidia pe cei morti. Singurele arme care vor mai exista atunci vor fi mataniile pentru rugaciune si semnul lasat de Fiul meu. Faceti-va rugaciunile în fiecare zi. Diavolul se va infiltra chiar si în Biserica, producând discordie, astfel ca vom vedea cardinali ridicându-se împotriva cardinalilor si episcopi ridicându-se împotriva altor episcopi.
 
Preotii care ma vor sluji plini de iubire vor fi dispretuiti si atacati de ceilalti; bisericile si altarele vor fi jefuite si Biserica va fi plina de cei care accepta compromisurile, iar diavolul va împinge pe multi preoti si multe suflete consacrate lui DUMNEZEU sa nu Îl mai slujeasca pe Domnul. Diavolul se va înversuna mai ales împotriva acestor suflete consacrate [prin juramânt monastic] lui DUMNEZEU. Perspectiva pierderii atâtor suflete este cauza tristetii mele. Daca pacatele vor creste în numar si în gravitate, nu va mai fi iertare pentru ei.”
În Spania, Fecioara Maria afirmase: „La un moment dat, niciun motor si nicio masina nu va mai functiona. Un val teribil de caldura va lovi Pamântul si oamenii vor începe sa sufere de sete. Ei vor cauta disperati apa, dar ea se va evapora din cauza caldurii.“
 
Chiar Papa Ioan Paul al II-lea a dat unele detalii referitoare la continutul celui de-al treilea secret, în Germania, în noiembrie 1980, într-un interviu publicat în revista Stimme des Glaubens:
„Întrebare: Cel de-al treilea secret de la Fatima ar fi trebuit sa fie dezvaluit în 1960?
Ioan Paul al II-lea: Data fiind importanta continutului sau, predecesorii mei au luat în mod diplomatic decizia de a amâna publicarea secretului pentru a nu încuraja fortele comuniste sa faca anumite miscari. Pe de alta parte, ceea ce urmeaza sa va spun ar trebui sa fie de ajuns pentru toti crestinii: daca exista un mesaj în care este scris ca oceanele vor inunda suprafete întregi de uscat si ca, la un moment dat, milioane de oameni vor muri, este de la sine înteles ca nu este de dorit sa se publice un astfel de text”.
Dincolo de orice fel de convingeri, lucrurile neobisnuite care s-au petrecut în Portugalia, la Fatima, începând cu luna mai 1917 ramân o enigma nedeslusita pe deplin nici pâna în ziua de azi. Ceea ce a devenit pentru Biserica Catolica „al treilea secret de la Fatima” este interpretat astazi de unii si de altii, credinciosi sau nu, ca fiind fie un fenomen paranormal, fie o manifestare de origine spirituala, fie o halucinatie colectiva, fie o impostura si chiar exista unii care cred ca este vorba despre un fenomen extraterestru de tip OZN…

Despre cea de-a treia profetie secreta revelata la Fatima Luciei dos Santos, s-a scris  mult si contradictoriu…Unele surse spun ca acesta se refera si la Venirea lui Christos pe pamant, in zilele noastre. Aici vom relata  doar un episod extrem de obscur:  Cand profetia Fecioara Maria a fost transmisa Papei Ioan al XXIII – lea in februarie 1960, se spune ca in momentul in care Papa a auzit-o, a cazut lesinat la pamint . Cind si-a revenit , a ordonat ca aceasta profetie sa fie sigilata intr-un seif “pentru totdeauna”.
 
Dupa doi ani de la acel moment, doi emisari de cel mai inalt nivel au fost trimisi in Angola pentru a se intilni cu Simeon Toko si a-i inmina un mesaj personal care continea o singura intrebare ” Cine esti tu ? ” . Aceasta se petrecea in anul 1962 la doi ani dupa data fatidica in care Vaticanul avea indicatia sa faca public al treilea secret de la Fatima . Simeon Toko a raspuns : ” Sunt uimit ca o persoana de rang inalt cum este Papa este interesata atit de mult de mine , incit sa va faca sa calatoriti 8000 de kilometri doar pentru a ma intilni .
 
Raspunsul pe care trebuie sa-l dati stapinului vostru se regaseste in Biblie , in Matei 11:2-6.” Folosind un scurt citat biblic , Simeon Toko a dat de inteles Papei Ioan al XXIII-lea ca ceea ce a gasit in nota scrisa de Lucia dos Santos era adevarat . Temindu-se de cine era cel care traia acum printre cei mai dispretuiti oameni de pe Pamint , Papa l-a contactat pe dictatorul portughez Antonio de Salazar . In data de 18 iulie 1962 , Simeon Toko a fost arestat si deportat in Portugalia …
 
Dar cine a fost Simeon Toko?
 
Simeon Toko s-a nascut pe 24 februarie 1918, într-un sat din nordul Angola (“Tsafon” din Psalmul 48: 3)  numit “Sadi Banza Zulu Mongo” (“Satul Muntelui Ceresc”), intr-un mediu foarte ostil in acele vremuri, regiunea fiind devastata de calamitati si razboaie. Simeon Toko a fost un copil; fragil si bolnavicios. Cu toate ca Anglola este preponderent Catolica, Toko apartinea unei confesiuni protestante.
În 1949, Simeon a participat o conferinta internationala de protestantii din Leopoldville (denumit în prezent Kinshasa). În timpul acestui eveniment, tanarul a fost remarcat de cei prezenti datorita luarilor sale de cuvant. Simeon Toko a cerut în rugaciunile sale publice ca Duhul Sfânt sa pogoare în Africa pentru a pune capat abuzurilor  puterilor coloniale.Acesta a fost inceputul misiunii sale controversate si incomode pentru autoritatile portugheze.
Despre acest predicator crestin angolez persecutat de autoritatile coloniale portugheze, exista multe relatari obscure, una dintre ekle fiind cea a “invierii” sale! Invierea lui Toko e un episod scos parca din filmele horror: incatusat,anesteziat total si biopsiat pe o masa de operatie,cu inima extrasa din piept si aruncata intr-un vas,el s-a ridicat brusc strigand catre pseudo-medicii ce incercau sa-l ucida:”Dati-mi inima inapoi!”,si-a rupt legaturile, si-a pus inima la loc in piept iar rana i s-a inchis instantaneu.
Cand, multi ani mai tarziu,a murit de batranete in tara sa natala, o furtuna diluviana,cu traznete si grindina, a cazut peste tinutul care nu mai vazuse ploaie de ani de zile. Un vechi tortionar al lui Toko, Comandante Paiva, ofiter angolez, auzind ca el a murit,a alergat ca din pusca la casa defunctului, imbrancind lumea adunata si tipand ca descreieratul: “Nuuu,e imposibil,Simeon Toko nu poate sa moara!!!”
Innebunise subit….
 
Sursa: News.ro Ştiri pe Blog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu